Scurt istoric

Istorie Ianuarie 13, 2013

Satul Durnești este așezat la șoseaua istorică ce leagă orașul Botoșani de ”târgul” Ștefăneștilor.

 

Prima biserică din satul Durnești a fost construită în anul 1793 de ctitorul Crocodil Teodosie și soția lui.Acest lăcaș a dăinuit până în anul 1874, când s-a dărâmat, iar pe locul Sf. Mese s-a înălțat o sf. cruce pe un soclu de piatră.

Următoarea biserică din satul Durnești este ridicată între anii 1874-1875 cu cheltuiala Pr.Iconom Gheorghe Teodoru și a col. Ion Brănișteanu, cu hramul „Sf. Arhangheli Mhail și Gavriil”, ce se găsește și astăzi în acest sat.

Această biserică a fost înzestrată cu averea lăsată de Pr. Gheorghe Teodoru;  -55 ha. de teren arabil;

                -o vie cu cramă și beci;

                -o stupină;

                -o casă lăsată pentru locuința preoților și una pentru cântăreți.

 Toate acestea, în fară de locuința preoților, au fost expropiate în anul 1921.

P.C. Pr. Iconom Gheorghe Teodoru a slujit în această biserică până în anul 1900, luna aprilie, când a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat în curtea bisericii.

Până în anul 1903 Parohia a fost suplinită de Pr. Petru Arhip și Pr.Răileanu, când este instalat ca paroh Pr. Gheorghe Chipail, ce a păstorit până la 8 noiembrie 1942. În tot acest timp s-a reparat biserica la exterior și s-a construit o capelă la cimitir în anul 1928.

La data de 8 noiembrie 1942 este instalat ca paroh Pr.Dumitru Gheorghiță. El a procurat tot materialul pentru construirea unei noi case parohiale, care în timpul refugiului din 1944 s-a distrus. A construit o bucătărie, un beci și o magazie  la casa parohială, a împrejmuit cu gard de nuiele casa parohială, acesta din urmă fiind distrus tot în timpul refugiului. A făcut locuibilă o odaie la casa parohială, a legat și îmbrăcat două Sf. Evanghelii, a cumpărat pentru biserică un rând de veșminte, iar în anul 1950 face reparația exterioară a bisericii și repară capela dela cimitir.

În anul 1973 Pr. Dumitru Gheorghiță se pensionează pe caz de boală.

 Între anii 1973-1974 Parohia Durnești a fost suplinită de Pr. M. Parfin de la Cucuteni.

Pr. Dumitru Gheorghiță a trecut la cele veșnice în anul 1978, fiind înmormântat împreună cu soția sa în curtea bisericii.

 La 14 septembrie1974 se transferă de la Parohia Păun-Năstase Pr. Mihai Brânză, originar din Cucuteni.

În primăvara anului 1982 a fost instalat ca paroh Pr. Haraga Zamfir. În anul 2000 se execută reparația exterioară a bisericii în praf de piatră și se acoperă biserica cu tablă . Sunt donate bisericii două perechi de veșminte preoțești și o Sf. Evanghelie.

La 1 iulie 2000 Pr. Haraga Zamfir se transferă la Parohia ”Cuv. Parascheva ” din Ștefănești.

La data de 1 noiembrie 2000 este numit ca paroh Pr. Lipovanu Radu, instalarea făcându-se în prezența P.C. Pr. Protopop Lucian Leonte, în seara zilei de 6 decembrie 2000.